Tarom introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Iași Recomandat

Compania națională de transport aerian, Tarom, a anunțat că, din 8 aprilie, introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Iași. Potrivit reprezentanților Tarom, durata unui zbor este de maximum 50 de minute.

„Dacă mergi cu mașina, faci puțin peste 6 ore. Dacă mergi cu trenul, faci aproape 8 ore și jumătate. Dacă alegi să mergi pe jos, poți face drumul în 80 de ore, fără oprire, dar sigur faci febră musculară. În schimb, cu Tarom ajungi în maximum 50 de minute și pe cuvânt că nu te va obosi drumul, iar asta pentru că începând cu 8 aprilie operăm zboruri directe între Cluj-Napoca și Iași”, a anunțat compania.

Conform paginii de Facebook a companiei, prețurile încep de la 51 de euro.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.