Ghiozdane și rechizite pentru 4.000 de copii, oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos Recomandat

Ghiozdane și rechizite pentru 4.000 de copii, oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos Sursa foto: edj.ro

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, urmând o mai veche tradiţie din această eparhie, la începutul noului an şcolar 2021-2022 a fost organizată  o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila, informează un comunicat postat pe site-ul Arhiepiscopiei, edj.ro.

Astfel, Centrul eparhial, prin cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul eparhiei a derulat programul social-filantropic „Hristos în școală“, îndreptat cu precădere către copiii ce provin din familii defavorizate şi marginalizate social.

Concret, în săptămâna premergătoare începerii noului an şcolar, au fost achiziționate 4.000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite, respectiv caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci şi rigle, toate fiind predate protoieriilor pentru a fi distribuite parohiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Prin programul social-filantropic derulat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, sunt sprijiniți 4.000 de copii, iar valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 300.000 lei, sumă oferită de Centrul Eparhial, cele 8 protoierii şi parohiile Eparhiei Dunării de Jos, se arată în încheierea comunicatului.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.