Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a desfășurat, în trimestrul al IV-lea al anului trecut, acțiunile de informare și conștientizare, precum și de verificare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii.
Grupele de produse incluse în planul sectorial al acestei campanii pentru trimestru al IV-lea 2024 au fost: îmbrăcăminte de protecție pentru uz profesional pentru protecția picioarelor, corpului și a mâinilor (fasonatori mecanici, măcelari carne, etc.), pentru trotinete și biciclete (căști, genunchiere, cotiere), aparate de sudură, articole pirotehnice.
Astfel, în trimestrul al IV-lea al anului 2024, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței din cadrul ITM Galați au efectuat vizite de inspecție la 20 agenți economici și au evidențiat în baza de date la nivel național 81 produse. Au fost identificate neconformități la 4 produse dintre cele verificate (lipsă declarații de conformitate și marcaj de conformitate CE), agenții economici distribuitori fiind sancționați contravențional, fiind dispusă măsura complementară de retragere de pe piață a produselor neconforme
În vizitele de îndrumare și control efectuate, inspectorii de muncă au urmărit conștientizarea producătorilor, importatorilor și distribuitorilor implicați, asupra necesității cunoașterii și respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piață a produselor, enumerate mai sus.
În cadrul acțiunii de informare organizate în perioada de referință a fost prezentat un material având ca temă campania de supraveghere a pieței pentru anul 2024, cu informații extrase din legislația specifică pentru categoriile de produsele industriale mai sus enumerate și s-au purtat discuții interactive pe baza materialului prezentat.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost prezentat un material având ca temă Săptămâna europeană pentru securitate și sănătate în muncă care a fost organizată în luna octombrie a acestui an în cadrul Campaniei „Locuri de muncă sigure și sănătoase 2023 – 2025 – Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală ”
„Campania națională de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2025, coordonat de către Comisia Europeană se va desfășura și în acest an. Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați va verifica implementarea de către producători, importatori și distribuitori a prevederilor actelor normative cu privire la introducerea pe piață prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piață a produselor și va organiza sesiuni de informare și conștientizare a producătorilor, importatorilor și distribuitorilor cu privire la importanța respectării cerințelor privind introducerea și punerea la dispoziție pe piață a produselor industriale, aflate în domeniul de competență al Inspecției Muncii”, a declarat Bogdan-Marius Trandafir, inspector șef al ITM Galați.
Vineri, 24 ianuarie, angajații feroviari din toată țara, alături de toți românii, sărbătoresc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român. CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc mesajul național din București către Iași și retur, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.
„Trenul Unirii” va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului național. Una dintre staționările acestui tren simbolic va fi și în județul Galați, la Tecuci.
„Trenul Unirii” va pleca de la București, din Gara de Nord, la ora 06:51 și va putea fi întâmpinat în stațiile: Ploiești Sud (~07:28), Mizil (~08:05), Buzău (~08:39), Râmnicu Sărat (~09:09), Focșani (~09:49), Tecuci (~10:28), Bârlad (~11:32), Vaslui (~12:29), Bârnova (~13:29), Nicolina (~13:46), Iași (~13:51). „Trenul Unirii” va avea o staționare suplimentară de aproximativ 15 minute în stațiile Bârlad și Vaslui.
Vagoanele „Trenului Unirii” vor purta numele principalelor personalități din vremea Unirii Principatelor Române. Astfel, vagoanele 1,2 și 4 de la clasa a ll-a vor fi denumite „Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri” și „Moș Ion Roată”, iar vagonul 3 (clasa l) va purta numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Săptămâna trecută, la Șantierul Naval Damen Galați a avut loc ceremonia de tăiere a primei bucăți de oțel pentru cel de-al treilea feribot din cele patru nave Island Class realizate pentru compania BC Ferries din Canada. În același timp, o altă navă din serie a ajuns în etapa de asamblare a blocului mare de construcție la șantier.
Navele, bazate pe feribotul dublu 8117 E3 al Damen, vor fi primele feriboturi complet electrice care vor naviga în flota organizației. Ei vor aduce la zece numărul total de nave Damen operate de BC Ferries.
Conform unui comunicat al Damen, navele complet electrice ale BC Ferries sunt o parte esențială a strategiei mai ample a companiei de a reduce emisiile corporative până în 2030. Cele patru noi feriboturi electrice vor contribui la acest obiectiv prin eliminarea a aproximativ 10.000 de tone de CO2 echivalent anual.
La ceremonia din 16 ianuarie au participat David Tolman, managerul de program al BC Ferries pentru seria de nave Island Class, precum și echipa de la fața locului a BC Ferries. Au fost prezenți și reprezentanți ai Damen, inclusiv președintele grupului Damen Shipyards, Kommer Damen.
„Relația de lungă durată pe care o avem cu BC Ferries este un exemplu excelent al modului în care Damen lucrează pentru a-și sprijini clienții. BC Ferries operează o serie de feriboturi Damen, bazate pe modele standard dovedite și adaptate nevoilor lor în continuă evoluție. Navele pe care le construim demonstrează o durabilitate în creștere. Anterior, am livrat nave cu propulsie hibridă, reprezentând deja un pas către reducerea emisiilor. Aceste feriboturi complet electrice pregătesc terenul pentru operațiuni cu zero emisii, aducând obiectivele de eficiență ale BC Ferries la îndemână”, a spus președintele grupului Damen Shipyards, Kommer Damen.
Capabile să transporte până la 390 de pasageri și 47 de vehicule, cele patru feriboturi vor opera între Nanaimo și Insula Gabriola și Campbell River și Insula Quadra, intrând în serviciu până în 2027.
Damen Shipyards Galati are in prezent sase feriboturi complet electrice sub contract pentru Canada; cele patru nave Island Class, plus două feriboturi pentru orașul Toronto.
Anul acesta se împlinesc 107 ani de când aproximativ 3.000 de militari români au apărat oraşul Galaţi de la distrugere şi ocupare, luptând împotriva unităţilor militare bolşevizate, din cadrul Armatei a 6-a rusă, aflate în retragere de pe frontul din Moldova spre Rusia.
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, vă invită luni, 20 ianuarie 2025, ora 12.00, la Monumentul Apărătorilor oraşului Galaţi, situat la intersecția străzilor Brăilei cu I.L. Caragiale (zona STIREX), pentru a cinsti memoria Armatei Române și a Apărătorilor Orașului Galați, care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc.
„Era începutul anului 1918, iar militarii români au dus prima bătalie din secolul XX între Armata Română şi unităţile militare ruse trecute în tabăra bolşevicilor. În acea confruntare au conlucrat trei arme ale Armatei Române - marina, trupele terestre și aviaţia - un caz unic pentru o bătălie desfăşurată pe teritoriul României în Primul Război Mondial. În memoria acelor lupte, oraşul-erou Galaţi a fost decorat de Regele Italiei, prin generalul Pietro Badoglio (1921) şi de Preşedintele Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot (1922), acordându-i-se Crucea de Război a Italiei şi, respectiv, Crucea de Război a Franţei.
În anul 1923, Societatea „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” din Galaţi, propune Primăriei Galaţi ridicarea unui Monument închinat Apărătorilor oraşului Galaţi. Monumentul a fost realizat de marmorarul, din Galați, Ioannis N. Renieris, şi amplasat la întretăierea străzilor Brăilei cu I.L. Caragiale. Din raţiuni aşa-zis „edilitare”, Monumentul Apărătorilor oraşului Galaţi a fost demolat în anul 1962”, potrivit reprezentanților Muzeului de Istorie gălățean
Consiliul Judeţean Galaţi, prin Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, a finanţat în anul 2017 refacerea Monumentului APĂRĂTORII ORAŞULUI GALAŢI, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918, pe acelaşi amplasament, la intersecția străzilor Brăilei cu I.L. Caragiale, fostă Balaban (zona STIREX).
Firmele mici și mijlocii din cele șase județe ale Regiunii Sud-Est vor putea obține finanțări de la 20.000 la 1,5 milioane de euro, prin intermediul a două apeluri de proiecte care vor fi lansate în prima parte a acestui an de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est.
Primul dintre acestea, Apelul "Creșterea competitivității IMM-urilor", finanţat prin Regio Sud-Est 2021-2027, va fi lansat oficial în luna februarie. Perioada de depunere a proiectelor va fi de 30 de zile, în lunile aprilie – mai, iar granturile care vor putea fi obținute de microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii non-agricole sunt în valoare de 220.000 - 1,5 milioane de euro. Finanțările vizează doar firme cu sediul social sau punct de lucru în județele Galaţi, Constanța, Vrancea, Brăila, Buzău şi Tulcea, cu excepţia Delta Dunării, care va fi finanţată separat. Bugetul total este de 86,7 milioane de euro.
Cel de-al doilea apel, "Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității microîntreprinderilor", are un buget de 8 milioane de euro și va oferi granturi cuprinse între 20.000 și 200.000 de euro. Apelul va fi lansat în luna martie, iar perioada de depunere a proiectelor va fi de 30 de zile, în lunile mai - iunie. Sunt eligibile microîntreprinderile din mediul urban, din județele Galaţi, Constanța, Brăila, Buzău şi Vrancea.
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, îi invită pe gălățeni miercuri, 15 ianuarie, la celebrarea Zilei Culturii Naționale, un moment important pentru promovarea valorilor și tradițiilor care definesc identitatea noastră națională.
În cadrul acțiunii – Repere din Cultura Națională Românească - profesorul Cristian Dragoș Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, muzeograf dr. Mariana Delia Pohrib și profesorul Ion Cioroiu, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” vor susține expuneri despre personalitățile care au marcat evoluția spirituală a națiunii noastre.
Evenimentul se va desfășura miercuri, 15 ianuarie, de la ora 12.30, la Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galați din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 80.
Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, conform datelor Direcției Controlul Poluării și Reglementări, din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Alți aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră și feroviară se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului, în vederea emiterii sau revizuirii actelor de reglementare, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele ANPM.
Printre proiectele care au parcurs procedurile de evaluare a impactului asupra mediului se numără cel de revizuire acord de mediu pentru proiectul „Drum expres Brăila - Galați”, titular CNAIR – finalizat (10,768 km).
De asemenea, a obținut acordul de mediu și proiectul ”Drum expres Focșani-Brăila”, titular CNAIR (73,524 km).
În procedură se află acordul de mediu pentru pentru proiectul ”TransRegio Braila-Slobozia-Drajna-A2 și Chiciu-Drajna”, titular Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est si Sud - județele Galați, Brăila, Ialomița și Călărași (170,9 km).
Tot în procedură de obținere a acordului de mediu se mai află proiectul ”Drum expres Buzău - Brăila”, titular CNAIR (112,440 km).
3.555 este numărul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă pe parcursul primelor 11 luni ale anului trecut, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați.
1.978 dintre acestea au peste 45 de ani, 669 au mai puțin de 25 ani, 535 au între 35 și 45 ani, 252 – între 25 și 30 de ani, iar 121 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani.
1.957 dintre persoanele încadrate în muncă prin AJOFM provin din mediul urban, iar 1.598 persoane sunt din mediul rural.
Cei mai mulți gălățeni angajați cu sprijinul AJOFM sunt cu studii gimnaziale (1.054), studii liceale (1.027), școli profesionale (762). Persoanele cu studii superioare încadrați sunt 391 la număr, cele cu studii primare și fără studii – 229, iar cei cu studii postliceale – 92.
Din numărul total de persoane angajate prin intermediul AJOFM Galați în perioada menționată, 742 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și înregistrate în baza de date a AJOFM beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002.
Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2024, 8.525 de persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active (mediere, recalificare, formare profesională etc.)
Pe perioada minivacanței de la început de an, jandarmii gălățeni au fost angrenați în 275 de misiuni de ordine publică. 66 misiuni dintre acestea au fost executate de către patrulele de jandarmerie, 186 de misiuni au fost executate în sistem integrat, prin patrulele mixte polițist-jandarm, 12 misiuni au fost organizate în cooperare cu poliția și 11 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice, la evenimente organizate în spațiul public.
Patrulele de jandarmerie au aplicat 27 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 16.500 lei, pentru provocarea de scandal, proferarea de injurii și expresii jignitoare, refuz de legitimare. Dintre acestea, 6 au fost avertismente.
Totodată, efectivele Jandarmeriei Galați au constatat 15 infracțiuni cu 15 autori, dintre care 9 infracțiuni au fost constatate de patrulele de jandarmerie, iar 6 infracțiuni au fost constatate de către patrulele mixte, poliție-jandarmerie.
De asemenea, jandarmii au intervenit la 49 de apeluri la numărul de urgență 112 sau efectuate prin Dispeceratul Jandarmeriei ori a Poliției.
9.446 de șomeri erau înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați la sfârșitul lunii noiembrie 2024. Rata șomajului era de 5,69%, mai mare cu 0,11 pp față de sfârșitul lunii octombrie.
1.297 dintre șomerii înregistrați la AJOFM Galați erau beneficiari de indemnizație, iar 8.149 erau neindemnizați. De asemenea, 7.986 de șomeri provin din mediul rural, iar 1.460 sunt din mediul urban.
Cei mai numeroși gălățeni fără loc de muncă se înregistrau în categoriile de vârstă de peste 55 de ani (2.715 persoane), 40-49 de ani (2.528), 50-55 de ani (1.763) și 30-39 de ani (1.344 de șomeri).
Șomerii cu studii gimnaziale aveau ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați la AJOFM Galați (40,39%), urmați de cei cu studii primare (22,58%).