Sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, la Centrul Educațional StoryLand Galați, are loc prima ediție gălățeană a Festivalului Bookisit, un eveniment dedicat cărților pentru copii, lecturii și timpului petrecut împreună în familie.
În centrul festivalului se află un târg de carte second-hand cu un format mai puțin obișnuit: majoritatea expozanților sunt chiar copiii. Aceștia își aduc de acasă cărțile care le-au rămas mici, le așază pe propriile standuri, le recomandă altor cititori și le dau mai departe la prețuri accesibile.
O carte pe care un copil a terminat-o poate astfel deveni cartea preferată a altuia, iar experiența îi pune pe cei mici nu doar în rolul de cititori, ci și în cel de mici librari: vorbesc despre cărțile lor, fac recomandări, interacționează cu alți copii și negociază.
Patru activități gratuite pentru copii
Pe parcursul zilei, vizitatorii vor putea participa și la un program de activități gratuite pentru mai multe grupe de vârstă:
10:30–11:15 – Atelier de storytelling senzorial cu Miss Maria Bucuria, pentru copii de 2–5 ani;
11:30–12:30 – Atelier de teatru de păpuși cu Andrei Ciugulea, pentru copii de 3–8 ani;
13:00–14:00 – Atelier de basm interactiv cu Ramona Sonu, pentru copii de 7–11 ani;
14:30–15:30 – Atelier de ilustrație cu Georgiana Susanu, pentru copii de 5–10 ani.
Activitățile sunt gratuite și completează târgul de carte cu experiențe prin care copiii pot descoperi poveștile prin joc, teatru, imaginație și desen.
Informații cu privire la înscriere se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului.
Festivalul găzduiește și campania Bookisit „Tu aduci cartea, noi ajutăm biblioteca", prin care participanții sunt invitați să vină cu volume pentru copii pe care doresc să le doneze.
La ediția din Galați, toate cărțile strânse prin campanie vor ajunge la biblioteca Școlii Gimnaziale nr. 2 Liești, județul Galați.
Prin această campanie, Bookisit își propune să transforme fiecare festival și într-un punct de colectare pentru cărți care pot continua să fie citite în comunități în care fondul de carte al bibliotecilor școlare are nevoie să fie completat.
Astfel, vizitatorii pot participa la circuitul cărților în două feluri: pot cumpăra la prețuri accesibile volume pe care alți copii le-au citit deja sau pot aduce de acasă cărți care vor ajunge mai departe la biblioteca școlii din Liești.
Bookisit este o inițiativă dedicată cultivării plăcerii de a citi în rândul copiilor prin programe și campanii desfășurate online și offline. Asociația organizează festivaluri și târguri de carte second-hand pentru copii, campanii de donație de carte, cluburi de lectură și proiecte prin care cărțile ajung în comunități și școli unde accesul la lectură este limitat.
Programul Festivalului Bookisit Galați este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.