Primăria municipiului Galați informează că s-a dat startul campaniei pentru „Curățenia de primăvară 2026”, cu sprijinul echipelor Ecosal, Gospodărire Urbană și a două echipe de deținuți (40 de persoane) de la Penitenciarul Galați.
Astfel, până pe 29 mai, se va interveni, rând pe rând, în toate cartierele orașului pentru măturarea manuală și mecanică a străzilor din interiorul cartierelor, curățarea trotuarelor și aleilor dintre blocuri, curățarea rigolelor și evacuarea deșeurilor.
„Încurajăm și apreciem spiritul civic al gălățenilor care se implică pentru curățenia orașului. De aceea, le mulțumim celor care din proprie inițiativă și cu mijloace proprii salubrizează spațiile verzi din apropierea locuinței”, se afirmă într-un comunicat al Primăriei Galați.
Asociațiile de proprietari sau cetățenii care fac curățenie în spațiile aferente locuințelor sunt rugați să programeze ridicarea deșeurilor vegetale rezultate la numărul de telefon 0236/312282 sau pe adresa de e-mail
În această perioadă, se vor planta și 1.500 de noi copaci în oraș.