Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat, în trimestrul al III-lea al anului 2026, acțiunile specifice de control și de conștientizare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii.
În trimestrul al treilea al anului 2026 au fost verificate următoarele categorii de produse: mănuși, măști, bocanci de protecție, explozivi de uz civil.
În această perioadă, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței din cadrul ITM Galați au efectuat vizite de inspecție la 20 de agenți economici și au evidențiat în baza de date la nivel național 75 de produse.
La șapte dintre produsele controlate s-au identificat neconformități pentru care s-au dispus măsuri de remediere. Au fost aplicate trei avertismente scrise și sancțiunea complementară de retragere de pe piață a produselor neconforme.
ITM Galați a mai desfășurat, în perioada menționată, trei acțiuni de informare și conștientizare privind modul de respectare a legislației specifice privind supravegherea pieței produselor industriale, la sediile a trei distribuitori de produse industriale.
„Campania se va desfășura și în trimestrul al patrulea. Se vor continua activitățile de control cu verificarea, prin sondaj, a produselor introduse sau puse la dispoziție pe piață și dispunerea de măsuri necesare pentru asigurarea conformității, precum și acțiuni de informare și conștientizare privind modul de respectare a legislației specifice în domeniul supravegherii pieței produselor industriale”, a declarat Bogdan Trandafir, inspector șef al ITM Galați.