Numărul persoanelor care au fost încadrate în muncă, în primele nouă luni ale anului, cu sprijinul AJOFM Galați este de 2.842.
Conform AJOFM, 1.614 dintre acest persoanea au peste 45 de ani, 452 au vârsta mai mică de 25 ani, 437 au între 35 și 45 ani, 220 au vârste între 25 și 30 de ani, iar 119 au între 30 si 35 de ani.
În funcție de rezidență, 1.473 de persoane provin din mediul urban, iar 1.369 sunt din mediul rural.
Cele mai multe persoane încadrate au studii gimnaziale (870), urmate de cele cu studii liceale (768) și cu școli profesionale (624). Numărul celor cu studii superioare este de 302, al celor cu studii primare și fără studii este de 210, in timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate sunt în număr de 68.
În perioada ianuarie-septembrie, 6.672 de persoane au beneficiat de asistența AJOFM, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active.