Politică
Toate articolelePSD cere deblocarea crizei politice și propune refacerea majorității cu PNL și UDMR
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, cere refacerea majorității parlamentare alături de PNL și UDMR și susține că România ar fi putut avea deja un Guvern cu…
Eveniment
Toate articoleleColoane militare pe șoselele din România. Traseul care trece prin Brăila și Galați
Convoaie militare cu tehnică și personal se vor deplasa pe drumurile publice din județele Ialomița, Brăila și Galați, în perioada 12–23 octombrie 2026…
Administrație
Toate articoleleCostel Fotea: Peste 111 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor dintre Berheci și Brăhășești
Trei drumuri din nordul județului Galați vor modernizate cu fonduri europene. Consiliul Județean Galați a realizat un proiect de peste 111 milioane de…
Sport
Toate articoleleCSM Arcada Galaţi a învins campioana Dinamo la Cupa Corona
Semne bune la fileu. Cu două săptămâni înainte de startul campionatului Diviziei A1 la volei masculin, CSM Arcada Galaţi a participat la sala Dumitru…
Economie
Toate articoleleBursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Galați, pe 15 octombrie
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații…
Justiție
Toate articoleleCălin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea percheziţiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile in…
Social
Toate articoleleÎn ce farmacii se pot vaccina antigripal gălățenii
Cea mai recentă listă a Ministerului Sănătății include 26 de farmacii din Galați autorizate să administreze vaccinul antigripal. HartaFarmacii.ro ofer…
Oţelul Galaţi l-a numit ca antrenor pe Rui Duarte
- Detalii
- Scris de: Dalia Roman
- Categorie: Sport
- Accesări: 345
Aşa cum v-am anunţat încă de săptămâna trecută, noul antrenor principal de la SC Oţelul Galaţi este portughezul Rui Pedro Viegas e Silva Gomes Duarte, 48 ani, un nume cu experienţă vastă în fotbalul din Portugalia atât ca antrenor cât şi ca jucător.
Ca jucător, Rui Duarte are peste 300 de apariii în primele două diviii ale fotbalului lusitan şi în Cupa Portugaliei pentru Belenenses, Naval, Leixoes, Estrela da Amadora, Olhanense şi Farense.
Ca antrenor, portughezul şi-a început cariera în 2015, ca antrenor secund la Farense, apoi a preluat echipa din Faro, pe care a condus-o inclusiv spre promovarea în Liga a 2-a. Au urmat experienţe la Casa Pia şi Trofense, SC Braga, unde a pregătit echipele U23 şi U19, înainte de a fi numit interimar la prima echipă, în aprilie 2024, Marítimo, iar în 2025 a făcut pasul către Brazilia, la Athletic Club.
Noul staff tehnic este următorul: Rui Duarte - antrenor principal, Neca - antrenor secund, Mauro Bastos - antrenor de faze fixe şi analist video, Frederico Carmo - preparator fizic, Cristian Moldovan - antrenor de portari
„Sunt foarte bucuros să fiu aici şi să încep această nouă provocare la Oţelul. Ştiu că este un club cu o identitate puternică, cu suporteri pasionaţi şi cu o istorie importantă în fotbalul românesc. Vin la Galaţi împreună cu staff-ul meu cu foarte multă energie şi cu dorinţa de a munci. Avem nevoie să cunoaştem cât mai repede echipa, jucătorii şi campionatul, iar apoi să construim împreună. Ne va fi de ajutor faptul că în vestiar sunt mulţi vorbitori de portugheză, astfel vom reuşi să implementăm cât mai repede filosofia noastră de joc, dar limba oficială va fi engleza. Ştiu că Oţelul este un club care cere multă muncă, caracter şi implicare. Acestea sunt şi valorile în care credem noi. Vrem să formăm o echipă competitivă care să lupte pentru fiecare punct şi care să îi facă pe suporteri să fie mândri de ea. Le transmit suporterilor că vom da totul pentru Oţelul şi că avem nevoie de sprijinul lor. Împreună putem face lucruri frumoase la Galaţi.”, a declarat antrenorul principal de la Oţelul Galaţi, Rui Duarte.
Eşec pentru România la primul meci din Liga Naţiunilor
- Detalii
- Scris de: Dalia Roman
- Categorie: Sport
- Accesări: 41
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă, vineri seara, de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), pe Strawberry Arena din Solna, la debutul în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor. Golurile suedeze au fost marcate de vedetele Alexander Isak (min. 20) şi Viktor Gyokeres (min.43) în timp ce pentru România a înscris Dennis Man (min.29).
„A fost un meci frumos, ambele echipe au vrut să joace. Ei au avut mai mult control, au avut mingea mai mult timp, noi am alergat mai mult după minge, am încercat. Nu pot să nu văd lucrurile bune pe care le-au făcut băieţii, au dat tot ce au putut. În prima repriză am avut ocazii foarte clare. Per total, este o înfrângere, nu ne convine, dar asta este, pentru că şi ei au jucat bine. Suedezii au avut controlul jocului, au dus foarte mult mingea în ultima treime, au avut ocazii, dar şi noi am avut momente bune. O să analizăm, o să vedem momentele care au fost bune şi mergem înainte. Am fost înfrânţi o dată, o să analizăm, dar mergem înainte. Le-am transmis să ţină capul sus. Trebuie probabil să avem şi noi mai multă posesie, mai mult curaj, să ţinem mai mult mingea, nu doar să jucăm vertical. Atunci cred că ieşeau lucrurile mult mai bine. Ianis (n.r. Hagi) a fost ca toţi ceilalţi, s-a zbătut ca toţi ceilalţi, dar noi trebuie să avem mai mult control ca echipă, pentru a controla mingea cât mai mult”, a declarat la finalul partidei selecţionerul Gheorghe Hagi la Antena 1.
României va mai juca trei partide în Liga Naţiunilor în perioada următoare, cu Bosnia-Herţegovina pe 28 septembrie (Arena Naţională, fără spectatori), cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varşovia) şi returul cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
sursa foto Inquam Photos / Octav Ganea
O gălățeancă cu care ne mândrim
- Detalii
- Scris de: Dalia Roman
- Categorie: Sport
- Accesări: 344
Ludovika Arena din Budapesta a adunat la start aproximativ 390 de sportivi din 19 ţări, într-o competiţie în care pasiunea, disciplina şi dorinţa de a fi mai bun au fost mai puternice decât emoţiile.
Printre aceştia s-a aflat şi Crina Marysia Chintoiu, sportivă legitimată la Clubul Tora Kyokushin Galaţi, care a reprezentat cu mândrie România şi a reuşit o performanţă deosebită: locul 2 la Kata şi locul 3 la Kumite.
În spatele acestor două medalii se află mult mai mult decât ceea ce se vede pe podium. Sunt ore de antrenament, oboseală, emoţii, sacrificii şi momente în care trebuie să alegi să mergi mai departe chiar şi atunci când este greu. Fiecare pas făcut pe tatami poartă în el munca unui copil care crede în visul său.
Iar pentru cei care îi sunt aproape, bucuria acestor rezultate este greu de pus în cuvinte. Să îţi vezi copilul luptând pentru visul său, purtând numele României şi al Galaţiului şi apoi urcând pe podium este una dintre acele emoţii care rămân în suflet pentru totdeauna.
Un gând de recunoştinţă se îndreaptă către familia Kyokushin, către antrenorii care au îndrumat-o şi au contribuit la formarea ei sportivă, dar şi către toţi cei care îi sunt alături, o susţin, o încurajează şi cred în visul ei. În spatele fiecărui rezultat frumos se află oameni care pun suflet, timp şi pasiune. Crina ne-a arătat încă odată că adevărata performanţă se construieşte în linişte, zi după zi, prin muncă, răbdare şi perseverenţă. Două medalii la Budapesta. Două motive de mândrie şi un drum frumos care abia începe. Felicitări, Crina! Continuă să crezi, să munceşti şi să lupţi pentru visul tău.
Titluri balcanice pentru atleţii Masters de la CSM Dunărea Galaţi
- Detalii
- Scris de: Dalia Roman
- Categorie: Sport
- Accesări: 255
Stadionul de Atletism „Nicolae Mărăşeşcu” din Craiova a găzduit în perioada 17-20 septembrie întrecerile Campionatului Balcanic Masters de atletism. La startul competiţiei s-au aliniat 1000 de sportivi din 17 ţări. Delegaţia României a avut în componenţă mai mulţi sportivi gălăţeni de la CSM Dunărea, antrenor Nicolae Ciocan care şi-au respectat cartea de vizită, şi-au confirmat tenacitatea şi au obţinut numai puţin de 19 medalii după cum urmează: Daniela Ciocan (categoria F50) - locul 1 la 800 m, 1500 m, ştafeta 4x400 m şi ştafeta balcanică; Paul Găvănescu (categoria M50): locul 1 la triplusalt şi locul 2 la lungime; Doru Paraschiv (M45): locul 3 la la 800 m, locul 2 la 1500 m, locul 1 la ştafeta 4x400 m; Adrian Preda (M45) - locul 2 la 3000 m obstacole şi locul 1 la semimaraton echipe; Adrian Bratu (M50) - locul 1 la 400 m, locul 1 la 200 m şi locul 3 la ştafeta balcanică ; Emanoil Aparece - locul 1 la semimaraton şi locul 1 semimaraton echipe; Culai Voicu (M60) - locul 2 la semimaraton şi locul 1 la semimaraton echipe; Adrian Anghel (M40) -locul 5 la semimaraton şi locul 2 la semimaraton echipe. Felicitări tuturor!!
Thriller pe semicerc
- Detalii
- Scris de: Dalia Roman
- Categorie: Sport
- Accesări: 320
Meci nebun sâmbătă între CSM Făgăraş şi CSM Galaţi în cea de-a 3-a etapă din Divizia A la handbal feminin. Echipa gălăţeană condusă de Valeriu Costea şi Relu Druţu a condus ostilităţile şi timp de 45 de minute s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj. Gazdele au meritul că nu au renunţat, au revenit spectaculos, au trecut la conducere şi în min.56 tabela de marcaj arăta un neverosimil 25-22. Fetele noastre au avut nervii tari, au marcat de trei ori consecutiv prin Darie, Lazăr şi Constandache şi au obţinut remiza.
Rezultat final: CSM Făgăraş -CSM Galaţi 25-25 (11-14). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Ioana Popoiu, Laura Oprişan -Miruna Baldovin 5 goluri, Maya Darie 3 g, Anna Maria Isac, Denisa Constandache 5 g, Lavinia Lazăr 3 g, Alexia Bucner, Daria Radu 2 g, Raluca Dinu, Bianca Trincă 2 g, Daniela Corban 3 g, Rebeca Şucălescu, Bianca Zegrean 2 g, Alessia Emanoil. După trei etape, CSM Galaţi ocupă locul 5 cu 3 puncte. Următorul meci este programat pe 3 octombrie la Galaţi cu CSM Roman.
Pagina 3 din 24