12 măsuri de ajutor de stat, implementate în pandemie
„În România, până în prezent, au fost aprobate cu aprobarea CE 12 măsuri de ajutor de stat care se află în diverse stadii de imple…
„În România, până în prezent, au fost aprobate cu aprobarea CE 12 măsuri de ajutor de stat care se află în diverse stadii de imple…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a deschis, în premieră, Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, adresa…
17 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria au fost depistați, ascunşi într-un TIR condus de un tur…
Hotărâre de Guvern se referă la modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 356/2023 privind domeniile şi programe…
Actualizările începând cu sesiunea de admitere de toamnă 2025 au fost aprobate pe baza evaluărilor făcute de Agenţia Română de Asi…
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 12,4 milioane EUR (59,5 milioane RON) pentru sprijinirea producători…
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că fermierii pot depune, până la data de 28 octombrie 2025, ce…
Poliţiştii efectuează 66 de percheziţii în Bucureşti şi în 20 de judeţe, într-un dosar vizând obţinerea ilegală de fonduri pentru…
Peste 20 de instituții acceptă acum extrase de carte funciară eliberate online.De câțiva ani, ANCPI dă posibilitatea celor care nu…
În spitalele din București pentru tratarea bolnavilor de COVID nu mai era, vineri după-amiază, niciun loc liber la terapie intensi…
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului "Prima Casă", a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului. "În această sea…
Guvernul pregătește Programul Rabla pentru utilaje agricole. Cabinetul Guvernul a aprobat o hotărâre prin care persoanele fizice a…
„Am găsit în președintele Klaus Iohannis un susținător și un aliat în lupta noastră pentru a promova reforme reale în zona de infr…
Traficul de persoane este un flagel care distruge multe vieți și lasă urme adânci la nivelul societății, susține Ministrul de Inte…
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a participat la Luxemburg la secțiunea afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Intern…
Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru anul 2026, în urma unor dezbateri prelungite care au fost reluate în cursul dimineții…
Plenul reunit al Parlamentului va finaliza joi discuţiile pe marginea proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor socia…
Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, organizează concurs în vederea acordării burselor în străinătate…
25 mai 2020 Actualizarea Procedurilor de admitere de la nivelul unităților de învățământ, cu eliminarea din procedură a probelor d…
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri, 21 mai, că 17 persoane au fost inculpate în dosarul care vizează atribuirea frau…