Educație

A intrat în aplicare HG privind acreditarea studiilor de master și numărul masteranzilor pentru anul viitor

Hotărâre de Guvern se referă la modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 356/2023 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenți ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2023-2024
Hotărârea cuprinde modificări ale domeniilor și programelor de studii universitare de master din cadrul instituțiilor de învățământ superior, la solicitarea acestora, în baza hotărârilor Senatelor universitare, rectificări ale capacității de școlarizare, încadrări în domenii ale unor programe de studii universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior conform rapoartelor agențiilor de asigurare a calității din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR).
Modificările survin ca urmare a hotărârilor adoptate de ARACIS în perioada martie 2023 – iulie 2023.
Astfel, sunt evaluate 31 domenii de studii universitare de master (26 din cadrul a 15 universități de stat și 5 din cadrul a 5 universități particulare acreditate) cu 82 programe (76 din cadrul a 15 universități de stat și 6 din cadrul a 5 universități particulare acreditate),

  • sunt încadrate 39 programe de studii universitare de master în domenii acreditate (35 în 28 domenii existente acreditate din structura a 17 universități de stat și 4 în 4 domenii acreditate din cadrul a 4 universități particulare acreditate),

  • sunt acreditate 10 domenii noi (8 din cadrul a 6 universități de stat și 2 în cadrul a două universități particulare acreditate),

  • sunt încadrate în categoria master de cercetare 32 programe de master din cadrul a 18 domenii de studii universitare de master din structura a 10 universități de stat,

  • sunt încadrate în categoria master profesional un număr de 99 programe de master (87 din cadrul a 48 domenii de studii din structura a 26 universități de stat și 12 din cadrul a 11 domenii de studii din structura a 11 universități particulare acreditate).

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)