Județele unde se vor face cele mai multe concedieri din administrație
Premierul Ilie Bolojan a anunțat județele unde se vor face cele mai multe concedieri. Conform statisticii, jumătate dintre unități…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat județele unde se vor face cele mai multe concedieri. Conform statisticii, jumătate dintre unități…
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi in Romania, că secur…
Locuitorii din New York revin la cultură, divertisment şi sport. Autorităţile au permis redeschiderea la o treime din capacitate a…
Persoanele cu dizabilități/handicap vor fi numărate, „inventariate” iar instituțiile abilitate să le emită certificatele constatat…
Ludovic Orban, preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, critică decizia ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de a trimite spre a…
Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns în România. Regele a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroce…
Ordonanța de Urgență 78/2025 reflectă o schimbare clară de abordare din partea statului față de tratamentul fiscal al vehiculelor…
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, în mesajul transmis cu ocazia Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, contribuţia minorității maghi…
”Artificiile de pe colivă… Există un român fericit în urma veto-ului Ungariei și Poloniei la adoptarea bugetului UE și a fondurilo…
Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, însoțit de locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Drag…
Ministrul de interne Lucian Bode va propune modificarea legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVI…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a transmis duminică despre sezonul turistic că litoralul…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că facturile celor care au un consum de peste 300 de kilowaţi pe lună ar putea…
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că venirea FMI în România este o chestiune de rutină, pe analiza indicatorilor…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, exclude renunţarea la vouchere sau alte beneficii pentru reducerea deficitului bugetar. Ministrul…
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, susține că reforma instituţiilor statului pe care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat-o…
Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galați S.A și S.C. Liberty Tubular Products Gala…
Biroul Electoral Central a motivat, duminică seară, decizia de a invalida candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţia…
Un fost adjunct al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, trecut în rezervă în 2005, a fost prins în flagrant de procurorii anti…
Președintele Nicușor Dan susține că „Rusia trebuie oprită și presată să vină la masa negocierilor”. Reacția șefului statului vine…