Economie

Firmă din județul Galați, amendată pentru depozitarea unor substanțe periculoase în plin soare

Firmă din județul Galați, amendată pentru depozitarea unor substanțe periculoase în plin soare

În urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Galați la un operator din domeniul depozitării și logisticii, au fost identificate neconformități privind modul de gestionare a substanțelor periculoase.

Comisarii au constatat că substanțe periculoase erau depozitate în exterior, pe rastele metalice, expuse direct la radiația solară și variații de temperatură. În plus, nu erau respectate condițiile prevăzute în fișele de securitate ale produselor.

Deoarece aceeași problemă fusese constatată și anterior de Garda de Mediu, iar operatorul nu respectase măsurile dispuse, acesta a fost sancționat cu o amendă de 50.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor impuse prin legislația de mediu și a obligațiilor privind depozitarea substanțelor periculoase. Comisarii au aplicat și un avertisment pentru neasigurarea măsurilor necesare de prevenire a impactului asupra mediului.

Încă o dată, Garda de Mediu a stabilit măsuri clare pentru depozitarea corectă a substanțelor periculoase, în spații special amenajate și conforme.

„Manipularea și depozitarea substanțelor periculoase implică reguli stricte, iar ignorarea acestora poate avea consecințe asupra mediului și siguranței”, avertizează instituția.

Evaluați acest articol
(0 voturi)