În perioada 21 mai - 29 mai, elevii claselor a IV-a și a VI-a susțin Evaluarea Națională (EN) din anul școlar 2023-2024. Notele nu se trec în catalog, scopul examenelor fiind acela de a analiza nivelul de cunoștințe pe care elevii au reușit să le acumuleze în anii de studiu.Timpul de rezolvare a subiectelor acordate elevilor din clasele a IV-a și a VI-a va fi de o oră pentru fiecare materie.
Calendar Evaluarea Națională clasa a IV-a 2024
Începând de marți, 21 mai, elevii din clasa a IV-a au început Evaluarea Națională, care se va desfășura după următorul calendar:
-
marți, 21 mai: Limba română;
-
miercuri, 22 mai: Matematică;
-
joi, 23 mai: Limba maternă (în cazul elevilor care fac parte din minoritățile naționale).
Calendar Evaluarea Națională clasa a VI-a 2024
Pentru elevii claselor a VI-a, Evaluarea Națională va începe în 28 mai, conform următorului calendar:
-
marți, 28 mai: Limbă și comunicare;
-
miercuri, 29 mai: Matematică și științe ale naturii