Treizeci de cadre didactice și studenți din Republica Moldova, din raioanele Criuleni, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi au participat vineri la două dezbateri publice la sediul Inspectoratului Școlar Județean din Galați. Una a vizat statutul disciplinei Limba și literatura română, ca instrument lingvistic și literar de asumare a identității, în sistemul educațional din România și Republica Moldova și a fost moderată de conducerea Casei Corpului didactic din Galați, iar cealaltă a fost o întâlnire cu responsabilii cu formarea cadrelor didactice din școlile gălățene și cu echipa managerială a Inspectoratului Școlar Județean Galați.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Litere, a organizat vineri, în cadrul proiectului „Consolidarea identității românești prin educație multidisciplinară în Republica Moldova”, finanțat de către Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, mai multe întâlniri de lucru cu grupul țintă.