Ministerul Educației și Cercetării a lansat un apel național de idei pentru debirocratizare, simplificare și digitalizare în educație și cercetare. În contextul crizei fiscal-bugetare și în pregătirea reformelor anunțate prin Raportul QX, ne dorim ca toate măsurile luate – fie ele imediate sau pe termen mediu – să contribuie nu doar la eficiență, ci și la creșterea calității vieții și a satisfacției profesionale în școli, universități și institute de cercetare.
Dacă ești cadru didactic, cercetător, elev/student, director sau parte din personalul administrativ, te încurajăm să ne transmiți ideile tale, până pe 15 august 2025.
Implicarea ta contează! Reformele reale se construiesc împreună, iar vocea celor care trăiesc sistemul din interior este esențială.