Eveniment

Bani europeni pentru pregătirea cercetătorilor români

Bani europeni pentru pregătirea cercetătorilor români

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat că lansează o investiție destinată dezvoltării programelor de mentorat pentru accesarea fondurilor Orizont Europa, cu finanțare de 5 milioane de euro prin fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Banii, acordați sub forma a 500 de vouchere, vor susține pregătirea cercetătorilor pentru a accesa fondurile din cadrul programului-cadru european Orizont Europa.

Investiția se adresează întreprinderilor cu activitate de cercetare-dezvoltare menționată în statut (cod CAEN 72), precum și organizațiilor de cercetare-dezvoltare care desfășoară o activitate economică în cadrul proiectului, pe teritoriul României.

Apelul de proiecte se deschide pe 14 august, iar depunerea cererilor de finanțare va fi continuă până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 30.11.2025.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)