Un ghid de prevenire unic la nivel naţional, realizat de Fundaţia Comunitară Mureş cu concursul mai multor instituţii şi organizaţii neguvernamentale, a fost prezentat adolescenţilor din Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale Împotriva Traficului şi Consumului de Droguri.
Autorii ghidului spun că acesta cuprinse un material concludent, care acoperă o sferă largă de probleme cu care se confruntă tinerii. „Ghidul tău de prevenire”, elaborat la nivelul judeţului Mureş, a fost preluat deja ca model în centrele regionale ale Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) şi în centrele de prevenire şi consiliere antidrog.
„Vedem în ultimul timp o scădere a vârstei de debut, avem o vârstă de debut de 13 ani, ceea ce este cred că foarte grav, să vezi un copil care nu este dezvoltat nici fizic, nici psihic că debutează în consumul de droguri. De asemenea, avem urgenţe medicale pe fondul consumului de droguri, întâlnim tot mai multe cazuri de tineri care se urcă la volan după ce au consumat. Aceştia sunt nişte factori care îngrijorează mai mult decât simpla prevalenţă în creştere a consumului de droguri”susțin reprezentanții acestor centre.