Eveniment

Platforma pentru prelungirea abonamentelor de parcare din Galați, suspendată. Primăria: „Va fi repornită imediat după remediere”

Platforma pentru prelungirea abonamentelor de parcare din Galați, suspendată. Primăria: „Va fi repornită imediat după remediere”

Platforma online prin care gălățenii își pot prelungi abonamentele pentru locurile de parcare de domiciliu sau de reședință a fost suspendată temporar, miercuri dimineață, după ce sistemul a început să genereze erori.

Problemele au apărut pe fondul numărului mare de solicitări făcute simultan de utilizatori. Primăria municipiului Galați a anunțat că platforma va fi repornită după remedierea defecțiunilor.

„Ca urmare a numeroaselor solicitări făcute simultan, platforma pentru prelungirea abonamentelor de parcare de domiciliu/reședință a generat erori în dimineața acestei zile și a fost suspendată temporar. Aceasta va fi repornită imediat după remediere”, a transmis Primăria Galați.

Suspendarea platformei nu modifică termenul până la care pot fi depuse cererile. Gălățenii își pot prelungi abonamentele pentru locurile de parcare până la 4 octombrie 2026, ora 24.00.

Procedura se desfășoară online. Pentru autentificare sunt necesare CNP-ul și numărul de înmatriculare al mașinii pentru care este atribuit locul de parcare.

Numărul de înmatriculare trebuie introdus fără spații între caractere, de exemplu GL00ABC.

După autentificare, utilizatorii pot încărca cererea pentru prelungirea abonamentului, împreună cu documentele prevăzute în regulamentul aprobat prin HCL nr. 337/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea este generată automat de platformă. Aceasta trebuie descărcată, semnată și apoi încărcată din nou în sistem.

Un avantaj al procedurii online este că documentele încărcate pot fi modificate sau completate până la finalul perioadei de depunere, respectiv 4 octombrie.

Evaluați acest articol
(0 voturi)