Eveniment

Primul tren electric achiziționat de România după 20 de ani ajunge în Gara de Nord București

 

Moment istoric. Luni, 4 decembrie, în Gară de Nord București ajunge primul tren achiziționat de statul român, la mai bine de 20 ani de la ultima achiziție de trenuri.

„Acesta este un tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia și este abia primul tren electric din contractul de achiziție a 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, care urmează să fie livrate României începând cu anul viitor.

După efectuarea testelor statice și dinamice (care vor avea loc la Făurei), trenul electric va intra în circulație, cu călători, pe linia feroviară CFR București - Constanța”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu. 

„Trenul a fost autorizat să circule în România pentru livrarea la Bucureşti şi Făurei. Acum se lucrează la pregătirea trasei şi, în perioada următoare, operatorul de marfă LTE, care asigură operarea în România, va primi undă verde de a pleca spre Bucureşti. Sosire estimată, la acest moment, în cursul zilei de 4 decembrie 2023”, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)