Eveniment

UID : WORKSHOPURI INTERNAȚIONALE DE INOVARE, CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI DIALOG TRANSDISCIPLINAR

UID : WORKSHOPURI INTERNAȚIONALE DE INOVARE, CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI DIALOG TRANSDISCIPLINAR
Universitatea Internațională Danubius, în parteneriat cu Centrul Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare din Paris, invită cadrele didactice, personalul administrativ, studenții și membrii comunității academice să participe la două workshopuri internaționale susținute de Prof. dr. Hubert Landier.
Hubert Landier este doctor în economie, profesor emerit, vicepreședinte al Institutului Internațional de Audit Social din Paris, membru al Institutului de Psihanaliză și Management din Paris, secretar general al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare și membru al Academiei de Etică din Paris.
Primul, dintre cele două întâlniri care vor avea loc în mediul virtual, este programat pe
16 decembrie - Scopul și metodologiile practice ale auditului social într-o perspectivă transdisciplinară
Tema acestuia vizează abordarea auditului social ca instrument de evaluare, responsabilitate instituțională și îmbunătățire a practicilor organizaționale. 
Al doilea workshop este organizat pe 18 decembrie - Scopul și metodologiile practice ale medierii într-o perspectivă transdisciplinară. Și propune o explorare a medierii ca instrument de dialog, prevenire și soluționare a conflictelor, cu aplicații în mediul academic și organizațional.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)