S-a lansat Eldie, prietenul virtual al seniorilor din România
Eldie, aplicația destinată seniorilor a fost lansată de un grup de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, cu sprijinul unor parteneri de renum…
Eldie, aplicația destinată seniorilor a fost lansată de un grup de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, cu sprijinul unor parteneri de renum…
Ministerul Sănătății a declarat încetarea epidemiei de rujeolă la nivel național, începând de miercuri. Încetarea epidemiei s-a făcut printr-un ordin al ministr…
A fost desemnat astăzi câștigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Drumului Expres Cluj-Dej. „După semnarea con…
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost rănită marți, 27 august, într-un accident auto în care a fost implicate două autoturisme. Mașina în care aceasta se…
Consiliul Județean Galați va desfășura curse de agrement pe fluviul Dunărea cu nava de pasageri „CAMELIA”, care se vor realiza conform următorului program: Mie…
A fost aprobată oficial noua componenţă a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, pentru mandatul 2024-2028. Componența Consiliului gen…
Echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a sesizat că dinspre zona Romportmet se observă un fu…
ISU a emis mesaje RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care populaţia a fost informată că există posibilitatea căderii unor obiecte. ”În cursul…
Patinoarul din Galați va fi modernizat și extins cu bani de la Guvern. Proiectul presupune „modernizarea și extinderea patinoarului cu o capacitate existentă de…