Politică

Deputatul PSD Viorica Sandu, față în față cu reprezentanții marilor companii. Ce modificări legislative au fost analizate

Deputatul PSD Viorica Sandu, față în față cu reprezentanții marilor companii. Ce modificări legislative au fost analizate

Deputatul PSD Viorica Sandu a participat la o întâlnire organizată la solicitarea Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), în cadrul căreia au fost discutate posibile modificări legislative cu impact asupra mediului de afaceri, fiscalitatea și predictibilitatea măsurilor economice.

Membră a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, Viorica Sandu a luat parte la discuții alături de reprezentanți ai unor companii importante care activează în România, printre care Deloitte, EY, UiPath, Orange, Samsung, OMV Petrom, Lidl, BRD, NEPI și Mondelez.

Printre temele abordate s-au numărat deductibilitatea cheltuielilor între companiile din același grup, consolidarea leului ca monedă de plată pe teritoriul României și reglementarea emiterii facturilor exclusiv în lei.

De asemenea, participanții au discutat despre menținerea participațiilor statului în companii și instituții de credit până la sfârșitul anului 2027, dar și despre fiscalitatea veniturilor din muncă și perspectiva menținerii cotei unice de impozitare.

„Am discutat despre modificări legislative care vizează mediul de afaceri, despre fiscalitate și predictibilitate legislativă, dar și despre prioritățile pentru perioada următoare”, a transmis deputatul PSD Viorica Sandu.

Viorica Sandu a subliniat importanța dialogului dintre Parlament și mediul de afaceri, în condițiile în care deciziile legislative și fiscale au efecte directe asupra investițiilor și locurilor de muncă.

„Deciziile legislative și fiscale trebuie să țină cont de realitățile economice, de nevoile companiilor și de efectele pe care le produc asupra investițiilor, locurilor de muncă și dezvoltării economice”, a precizat parlamentarul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)