Brutării din județul Galați, controlate de inspectorii de muncă Recomandat

Inspecția Muncii, a desfășurat, între 9 și 12 aprilie, Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniul „Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase” - cod CAEN 107 (1071, 1072 și 1073).

La nivelul județului Galați, în domeniul relații de muncă, în urma celor 21 de controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați, inspectorii gălățeni au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 3.000 lei, și au dispus 17 măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost:

- angajatorul nu respecta prevederile art.119 din Legea nr.53/2003R, respectiv obligația de a ține la locul de muncă definit potrivit art. 16^1 din același act normativ, evidența orelor de muncă;

- angajatorul nu a evidențiat în contractul individual de muncă cu timp parțial repartizarea programului de lucru.

În domeniul securității și sănătății în muncă, în urma celor 14 controale efectuate, inspectorii de muncă au aplicat un număr de 19 sancțiuni contravenționale, din care 15 avertismente și 4 amenzi în valoare totală de 19.000 lei, și au dispus 19 măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:

- organizarea necorespunzătoare a activității de prevenire și protecție;

- măsuri necorespunzătoare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor;

- căi de acces și de circulație nemarcate corespunzător;

- nu a fost asigurat tuturor lucrătorilor echipamentul individual de protecție;

- neasigurarea reviziilor și reparațiilor la echipamentele de muncă.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.