Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române, anunță declanșarea unei greve de avertisment în data de 17 iunie, între orele 12.00-14.00, ca urmare a unor probleme grave care afectează condițiile de muncă și drepturile profesionale și salariale ale acestora.
Conform unui comunicat remis sub semnătura președintelui Meridian, Voinea Negoiță, „principalele motive ale acestei acțiuni sunt:
- neîncheierea acordului colectiv de muncă, deși acesta este esențial pentru protejarea drepturilor angajaților. Această măsură are drept consecințe lipsa constituirii și utilizării fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, asigurării sănătății și securității muncii, precum și a celor pentru susținerea perfecționării profesionale;
- nemulțumiri legate de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării, prin neacordarea drepturilor salariale personalului care lucrează în frontieră și pentru cei care au în dotare câini de serviciu, neglijarea compensării muncii efectuată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și lipsa sporului pentru radiații, acordat personalului care lucrează cu aparate de control nedistructiv. Această situație generează dificultăți profunde și afectează nu doar angajații, ci și calitatea serviciilor oferite cetățenilor și societăților comerciale care derulează operațiuni vamale”.
Sindicaliștii afirmă în comunicat că înțeleg și regretă „disconfortul ce va fi creat călătorilor și operatorilor economici din cauza acestei greve de avertisment”, dar se subliniază că „drepturile și condițiile de muncă ale angajaților vamali trebuie respectate iar scopul acțiunii este atragerea atenției autorităților române asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal și rămase nerezolvate de ani de zile”.
În comunicatul remis de Sindicatul Meridian se mai afirmă că lipsa dialogului și neprezentarea la procedura de conciliere din partea instituției vamale au blocat soluționarea pașnică a acestui conflict de muncă.