Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în perioada 12-18 august, în cadrul unei campanii naționale, o serie de controale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii din construcții și geniu civil (coduri CAEN 41, 42 și 43).
Inspectorii de muncă au efectuat 15 controale în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora au fost depistate două persoane prestând muncă nedeclarată (fără încheierea unui contract individual de muncă).
Au fost aplicate amenzi în valoare de 40.000 lei, precum și 6 sancțiuni contravenționale, din care o amendă în valoare de 1.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă și a altor prevederi legale. Au fost dispuse și 10 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.
În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 16 controale. În urma acestora, inspectorii de muncă au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, din care 14 avertismente și cinci amenzi în valoare totală de 22.000 lei. Au fost dispuse și 19 măsuri de remediere a neconformităților constatate.